17.2 C
Județul Gorj
joi, mai 28, 2026
- Advertisment -
AcasăSocialEveniment organizat la UCB Târgu Jiu!

Eveniment organizat la UCB Târgu Jiu!

Vineri, 29 Septembrie, între orele 17.00-22.00, la sediul Facultății de Inginerie și al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu,

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va fi partenerul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, alături de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Universitatea de Vest din Timișoara.

Este vorba despre un eveniment care se adresează studenților, elevilor, cadrelor didactice, dar și persoanelor de toate vârstele, fascinate de experimentele științifice și de activitatea de cercetare. 

De menționat este faptul că vor avea loc si o serie de conferințe, intitulate „Cea mai bună dintre lumi” – prof. Alexandru Mironov și „Eclipsa din insula misterioasă”- Cătălin Beldea care se vor desfășura începând cu ora 17:00, în Amfiteatrul 016 al Facultății de Inginerie.

Vor avea loc ateliere de lucru, demonstrații, experimente, simulări, standuri cu aparatură și echipamente din domeniul tehnic, vor introduce vizitatorii în lumea fascinantă a științei şi cercetării.

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 26 țări, peste 400 orașe găzduind întâlniri cu cercetători și oameni de știință, publicul având ocazia de a înțelege impactul pe care activitatea de cercetare îl are asupra vieții cotidiene.

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments

UN VOTANT DEZAMAGIT DE SCURSORI SI JUSTITIE INCHIPUITA pe Romanescu, cu PSD în suflet, cu PNL…în gură
Cetățean plătitor de biruri la primărie. pe Romanescu și Nodea, denunțați la parchet