“Un top de adeziuni la PSD s-au făcut în biroul meu de la Primăria Târgu Jiu”
Este declarația făcută de Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu după ce în spațiul public au apărut informații cum că aproximativ 300 de membri PNL au trecut la PSD, ceea ce este neadevărat având în vedere faptul că membrii social democrați nu au fost în stare să facă publică o lista cu așa zișii “300 trecuți de la PNL la PSD”
Dezinformarea și minciunile apărute in spațiul public sunt specifice Partidului Social Democrat, ceea ce nu mai miră pe nimeni.
Mai grav este faptul că declarațiile pe care le face viceprimarul municipiului Târgu Jiu sunt rupte de realitate.
Acesta spune că “un top de adeziuni la PSD s-au făcut în biroul meu de la Primăria Târgu Jiu”, ceea ce este ilegal!
Completarea adeziunilor se face la sediul partidului unde fiecare persoană vrea să se înscrie, nu prin birouri de la instituții, în niciun caz în biroul viceprimarului de la Primăria Târgu Jiu. Mai apoi se completează o cerere de adeziune, urmând ca în câteva zile să se primească şi carnetul de membru.
Ba din contra, acesta vine și susține că printre activitatea administrativă “seara mai avem timp și pentru politică”. Aceste declarații au fost făcute în cadrul unei emisiuni, la GorjOnline.
Și toate astea se întâmplă în biroul viceprimarului din Primăria municipiului Târgu Jiu. Fără cuvinte.

