17.2 C
Județul Gorj
joi, mai 28, 2026
- Advertisment -
AcasăEvenimentFiul judecătoarei Dafinescu își așteaptă eliberarea condiționată! A fost amendat de 33...

Fiul judecătoarei Dafinescu își așteaptă eliberarea condiționată! A fost amendat de 33 se ori de poliție

Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Dafinescu, a obținut liberarea condiționată de la instanța de fond după doar un an de detenție efectivă, deși a primit o pedeapsă de 4 ani și jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă. În motivarea instanței se subliniează că acesta a stat în închisoare în cea mai frumoasa perioadă a vieții sale, dar și că a stat în arest la domiciliu pe durata a pandemiei, iar „gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare”. Dosarul de eliberare condiționată s-a mutat la Tribunalul Gorj iar primul termen va avea loc pe 13 septembrie. Mihai Dafinescu a mai fost sancționat de 33 de ori de Poliție.

„Pedeapsa condamnatului este egală cu 1665 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiţionate trebuie să execute 2/3 (fracţia), respectiv 1110 zile din care, în cazul în care munceşte 278 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi 832 zile efectiv executate. În urma analizei situaţiei condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat în perioada 13.07.2022-05.07.2023 un număr de 358 zile, a executat arest preventiv şi arest la domiciliu 692 zile de la 20.08.2020 până la 12.07.2022, i se consideră executate ca urmare a activităților lucrative, de instruire școlară și formare profesională prestate, a lucrărilor științifice elaborate ori a invențiilor brevetate 62 zile, având un total de 1112 zile câştigate şi executate”.

Avocatul fiului judecătoarei Dafinescu a susținut că clientul său execută pedeapsa în regim semideschis, a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul executării pedepsei, a finalizat studiile de licenţă în Drept şi Agricultură, are calificarea de inginer silvic, lucra ca inginer înainte de condamnare, provine dintr-o familie respectabilă, beneficiază de sprijinul material şi moral al familiei și că are o promisiune de angajare. Motivarea a fost studiată și publicată de presahubb.ro.

Fiul judecătoarei Dafinescu a fost condamnat după ce, în data de 19 august 2020, în jurul orelor 22:10, în timp ce conducea autoturismul marca BMW în oraşul Novaci, fiind sub influenţa alcoolului şi din cauza părăsirii necontrolate a carosabilului și pătrunderii pe acostamentul din dreapta drumului, a surprins şi lovit mortal o femeie, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Femeia era însoțită de fiul ei de 16 ani care a scăpat miraculous din accident. Poliția l-a căutat toată noaptea pe Mihai Dafinescu şi l-a aşteptat la poarta casei până a doua zi dimineaţa la ora 8.

 

Similare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Recent Comments

UN VOTANT DEZAMAGIT DE SCURSORI SI JUSTITIE INCHIPUITA pe Romanescu, cu PSD în suflet, cu PNL…în gură
Cetățean plătitor de biruri la primărie. pe Romanescu și Nodea, denunțați la parchet