O tânăra de 18 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistată de polițiștii gorjeni în timp ce conducea un ATV fără a deține permis de conducere pentru această categorie de vehicule.
”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic, o tânără de 18 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea în timp ce conducea un ATV pe DN 67 C Zona Turistică Montană Rânca, iar din verificările efectuate de polițiști în bazele de date, s-a stabilit că aceasta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.”

