Un accident rutier cu victime a avut loc în această dimineață pe rază localității Scoarța. Ambulanța a preluat persoanele rănite și le-a transportat la spital.
“Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe rază localității Scoarță în care au fost implicate 2 autovehicule.
La față locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 2 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urmă impactului un bărbat în vârstă de 36 de ani, o femeie în vârstă de 34 de ani și doi copii de 1,5 și 4 ani ai suferit leziuni.
Toate victimele au fost neincarcerate, conștiente, au fost asistate medical la fața locului, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.”, transmite ISU Gorj.
“La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către un participant la trafic, despre faptul că în comuna Scoarța s-a produs un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 Scoarța, din direcția Târgu Cărbunești-Scoarța, ar fi efectuat manevra de depășire a unei coloane de mașini, iar la reîncadrarea pe banda de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Scoarța.
Ambele autoturisme au ieșit în afara părții carosabile în urma coliziunii, lovind un parapet.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 36 de ani, precum și a unei femei de 33 de ani și a două minore de 4, respectiv 1 an și 4 luni, toate pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, toți fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, transmite IPJ Gorj.

