Și-a dat pantalonii jos și a rămas gol pușcă într-un bar! Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, care, în urma gestului pe care acesta l-a făcut a fost reținut de polițiștii gorjeni și s-a ales și cu un dosar penal.
“Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că la aceeași dată, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiul Târgu Jiu, bărbatul și-ar fi expus zonele intime, fapt prin care a creat indignare persoanelor prezente în local.
Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la data de 3 august a.c., bănuitul să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri legale.”, transmite IPJ Gorj.

