ANM anunță temperaturi caniculare în toată țara în următoarele patru săptămâni, fiind vorba de perioada 10 iulie – 8 august.
Începând de săptămâna aceasta, temperaturile vor crește până la 35 de grade la umbră, iar disconfortul termic va fi ridicat.
În săptămâna 10 – 17 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sudice. Cu excepţia nord-vestului extrem al ţării unde regimul pluviometric va fi local excedentar, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în sudul ţării şi la munte.

