Bobi Munteanu, liderul CNS Cartel Alfa Gorj a fost unul dintre cei percheziționați de mascați. Este vorba despre un dosar pen mai vechi în care se fac cercetări.
Poliţiştii au efectuat, mai exact, joi dimineaţa, mai multe percheziţii în judeţul Gorj, legate de vânzarea cărbunelui, au informat și reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Potrivit acestora, au avut loc 14 percheziţii.
„În această dimineaţă (joi dimineaţă – n.r.), poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, au efectuat 14 percheziţii, pe raza judeţului Gorj, pentru documentarea activităţii infracţionale pe linia comercializării cărbunelui”, a informat IPJ Gorj.

