Întâmplare neobișnuită în județul Gorj! O femeie a născut pe marginea străzii. După ce medicii au ajuns la fața locului au sesizat că bebelușul deja se născuse.
“Când am ajuns noi, copilul venise pe lume. Este vorba despre un băiețel perfect sănătos, pe care mămica l-a învelit, cum a știut ea mai bine, într-un prosop. Am aflat că vrea să-i pună numele Adrian, după numele ei. Noi i-am transportat la Spitalul Județean din Târgu Jiu, unde au fost internați și li s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate”, a declarat asistenta din cadrul SAJ Gorj.
Femeia din Mătăsari și-a adus copilul pe lume pe marginea unui drum din localitate și tot ea a sunat la 112 când și-a dat seama că urma să nască.

