Zilele de sărbătoare în Roșia de Amaradia încep de azi! Anunțul a fost făcut de Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.
“Trei zile, în comuna Rosia de Amaradia este sărbătoare.
Sunt zilele localității și vă așteptăm cu drag și voie bună.
Pe durata celor trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) cei care veți fi prezenți o să fiți cu siguranță încântați de toate momentele evenimentului.
În fiecare seară începând cu orele 19 și pâna noaptea târziu (orele 12), interpreți de muzică populară consacrați, vă vor încânta cu interpretările individuale.
Vor urca pe scena amplasată pe stadion și invitați speciali: sâmbătă – Shondy la orele 22, iar duminică va fi prezent Cristi Dules și fetele de la Amadeus.
Sâmbătă, începând cu orele 15, cele mai îndrăznețe și frumoase fete din comună vor concura pentru titlul de “MISS ZILELE LOCALITĂȚII”.
Duminică începând cu orele 12 începe “FESTIVALUL CÂNTECULUI, PORTULUI și DANSULUI POPULAR, la Rosia de Amaradia“, ediția a Vl-a.
În fiecare zi pe scenă, în timpul zilei, vor urca și cei mai talentați cetățeni din localitate (fără limită de vârstă), care ne vor încânta cu interpretări proprii.
Nu în ultimul rând, ne vom adresa cu surprize și pentru cei mici, mai ales în ziua de duminică.
Vor fi prezenți și comercianți cu produse și echipamente distractive.
În fiecare zi (vineri, sâmbătă și duminică), după miezul nopții va fi discotecă în aer liber.
La sfârșitul evenimentului (duminica noaptea), o să urmărim împreună un minunat joc de artificii.
Vă așteptăm cu drag, cu voie bună și multe surprize!”, a transmis edilul pe Facebook.

